Faroe 7 - 14 august 2017 // 1.350 euro // locuri ocupate - Dorin Bofan | Stories of Nature

Insulele Faroe 7 - 14 august 2017

Locuri mai puțin vizitate din mijlocul Atlanticului

Unde mergem și ce vom fotografia
Insulele Faroe se află în Atlanticul de Nord, între Norvegia, Islanda și Scoția. Arhipelagul este format din 18 insule vulcanice și ocupă o suprafață totală de 1.400 km². Au o populație de aproape 50.000 de locuitori, cam jumătate dintre ei concentrându-se în capitala Tórshavn. Infrastructura este foarte bine pusă la punct, insulele fiind legate prin tuneluri, transport maritim cu feriboturi și chiar aerian, cu elicopterul.

Cu un relief în general stâncos și o vreme capricioasă, Faroe sunt un ținut excelent pentru fotografie, fiind caracterizat în special prin simplitate și minimalism. Coasta este abruptă, iar munții sunt golași și bătuți de vânturi. Furtunile și plafoanele joase de nori sunt destul de frecvente și pot crea condiții inedite de lumină peste munți și ocean. În luna august, temperaturile vor fi ceva mai blânde cu noi, dar totuși reci și tomnatice, caracteristice climatului sub-arctic, fiind însă o ocazie numai bună să scăpăm de căldura și aglomerația continentului european. Această perioadă va însemna și întâlnirea cu multe specii de păsări aflate în timpul cuibăririi, de la spectaculoșii și numeroșii pufini până la fulmarii grațioși.
Rezumatul călătoriei
Loc: Insulele Faroe - zona de nord
Perioadă: 7 - 14 august 2017
Participanți: 7 (locuri ocupate)
Cazare: casă cu 4 dormitoare, fiecare cu 2 paturi
Pregătire fizică: bună, necesită pe alocuri efort fizic susținut
Preț: 1.350 €/ persoană - poate fi ajustat în funcție de prețul biletului de avion
Preț fără biletul de avion: 900 €/ persoană
Important: în Insulele Faroe se intră doar pe bază de pașaport

Listă de așteptare

Înscriere 2018
Itinerariu - poate fi adaptat vremii și deciziilor organizatorului:
Ziua 1 (07.08) ● București - Copenhaga:
Plecăm după-amiază din București și ne oprim o zi în Copenhaga. Vom fi cazați lângă aeroport și vom avea timp să vizităm și orașul.

Zilele 2-7 (08.08-13.08) ● Faroe - insulele din nord
Aterizăm la amiază în Faroe, pe aeroportul Vágar. Ne luăm mașina și conducem 60 km (în jur de 1 oră) până la Ljósá, satul din nord unde vom fi cazați. Vom avea zile intense în care vom vizita câteva din cele mai importante obiective turistice naturale din Faroe. Dacă vremea ne permite, începem cu o urcare pe vârful Slættaratindur (în traducere, vârf plat) de 882 m - cel mai înalt vârf din Faroe. Se pare că în zilele cu atmosferă clară se poate vedea până în Islanda, mai exact ghețarul Vatnajökull, aflat la 550 km distanță. Pentru asta, Slættaratindur se afla in cartea recordurilor. Vom vizita și câteva din satele pitorești, cum sunt Gjógv, Saksun și Gásadalur, unde se află și o mică colonie de pufini și celebra cascadă Mulafossur. Ne vom opri și la câteva din formațiunile stâncoase mai aparte, Tindhólmur și Kellingin. Lacul Sørvágsvatn sau Leitisvatn, cel mai mare lac din Faroe - se pare că denumirea e disputată între satele din zonă, așa că majoritatea localnicilor îi spun Vatnið (Lacul) - va fi de asemenea pe lista noastră. În imediata lui apropiere se află promontoriul Trælanípa, cu o înălțime maximă de 148 m și un loc bun pentru apus. Vom ajunge cu feribotul și pe două din insulele mai izolate, Kalsoya cu farul Kallur și Mykines, unde se află cea mai mare colonie de pufini din Faroe. În funcție de timp, putem să dăm o tură cu barca la grotele Vestmannabjørgini.

Ziua 8 (14.08) ● Faroe - București
Plecăm la amiază din Faroe, urmând să ajungem la București în jurul orei 22.

Program zilnic orientativ
Exceptând prima și ultima zi, rutina zilnică acestei călătorii este detaliată mai jos. Orarul poate suferi modificări oricând, în special datorită vremii. De asemenea, este foarte probabil să ne trezim între 4:00 și 5:00 pentru răsărit. Pare obositor, dar voi face în așa fel încât să avem parte de odihnă suficientă.
  • 7:00 - 9:00 mic-dejun
  • 10:00 - 14:00 pe teren, fotografie și drumeții
  • 15:00 - 16:00 prânz, la pachet sau la restaurant
  • 17:00 - 22:00 pe teren, fotografie și drumeții
  • 23:00 - 00:00 cina, timp liber, discuții
Prețul include:
  • biletul de avion București - Faroe (companie de linie și cea mai rapidă variantă)
  • cazarea
  • mașină de 9 locuri și combustibil - șoferul primește o reducere de 100 euro

Prețul nu include:
  • mesele
  • excursiile cu barca
  • asigurarea de călătorie - obligatorie

Termene și condiții de plată:
  • biletul de avion și avansul se achită imediat după formarea grupului
  • restul sumei se achită până la 1 iunie 2017
  • plata se face în lei la cursul BNR + 1,5%
  • orice schimbări majore de curs valutar (dkk-eur) se reflectă în prețul turei

Detalii pentru plată:
  • biletele de avion se achită către o agenție de ticketing
  • restul sumei se achită doar pe baza facturii în termenii stabiliți mai sus
  • detaliile pentru plată vor fi discutate telefonic sau pe email după înscriere

Penalități în caz de anulare:
  • costul biletului de avion este nereturnabil
  • 30% pentru anulare cu 3 luni înainte de plecare
  • 50% pentru anulare cu 2 lună înainte de plecare
  • 100% pentru anulare cu 1 lună înainte de plecare
  • sumele plătite (exceptând biletul de avion) se returnează integral dacă se găsește un înlocuitor
Cazare și mese
Cazarea se face într-o casă cu 4 dormitoare (fiecare cu câte două paturi), 2 băi, bucătărie utilată complet și living. Avem la dispoziție prosoape, așternuturi și o conexiune bună la internet. De aici vom ajunge ușor în fiecare din locurile în care vom fotografia.

În ceea ce privește mesele, vom găti, mai ales dimineața și seara, iar în timpul zilei vom face opriri la restaurantele de lângă punctele noastre de interes. Puteţi lua o parte din alimente de acasă - fructe uscate, nuci și semințe, batoane energizante etc., urmând să cumpărăm restul din supermarket. Trebuie să ştiţi că preţurile în Faroe sunt în general mari. Însă alimente de bază ca pâinea, ouăle şi laptele pot fi cumpărate la preţuri accesibile. Vă vor trebui în jur de 200 euro pentru mâncare în această călătorie. În Faroe se poate plăti peste tot cu cardul, deci nu aveți nevoie de cash la voi.

Așteptări și alte informații utile
Această tură nu este un atelier sau un curs de fotografie, așa încât nu are o componentă teoretică. Se bazează pe experiențe practice și pe a fi la locul potrivit în momentele frumoase ale zilei. Vom discuta la fața locului, încercând să lămurim împreună orice provocări de natură tehnică, estetică sau creativă. Fiecare dintre voi are cu siguranță lucruri de lămurit, de aceea este important să veniți pregătiți dinainte cu subiecte de discuție pe care le vom aborda punctual, în cadrul grupului sau cu fiecare în parte. Seara, doar în funcție de timp și de gradul de oboseală, ne putem uita peste imagini și putem aborda succint noțiuni de procesare, de selecție și de compoziție. Cel mai mult tot de voi depinde cât, cum și ce vreți să învățați despre fotografie în această călătorie.

Ploaia și temperaturile mai scăzute sunt absolut normale în Faroe, chiar și la sfârșitul verii. În funcție de zona în care ne aflăm, temperaturile pot varia de la 2°C până la 20°C, putând chiar să scadă sub 0°C în timpul nopții. Vremea se poate schimba brusc, cu ploi reci de scurtă durată și vânt. De aceea, e important să fim pregătiți cu haine groase (bluză de corp, polar, jachetă cu puf, căciulă și mănuși) și impermeabile (jachetă cu glugă și pantaloni). Ne vom adapta însă prognozei meteo și vom încerca să stăm cât mai mult pe-afară.
Echipament necesar:
  • troller sau rucsac ca bagaj de cală
  • rucsac mic pentru turele din timpul zilei
  • bocanci
  • încălțăminte de rezervă
  • șlapi pentru stat înăuntru
  • jachetă impermeabilă cu glugă
  • jachetă cu puf și bluză polar
  • bluze de corp din lână/ sintetic
  • pantaloni impermeabili și colanți
  • căciulă și mănuși
  • lanternă frontală
  • articole de igienă personală
  • trusă de prim ajutor
  • aparat foto DSLR/ mirrorless și obiective
  • telecomandă, filtre, baterii de rezervă
  • trepied
  • laptop și încărcătoare

Condiții de participare:
  • vârsta minimă să fie peste 18 ani
  • să aveți asigurare de călătorie
  • în Faroe se intră doar pe bază de pașaport
  • datorită vremii imprevizibile nu pot garanta că vă veți întoarce cu imaginile dorite
  • înscrierea la această tură foto presupune luarea la cunoștință și acceptarea informațiilor prezentate în secțiunile acestei pagini
Înscrie-te din timp la călătoriile de anul viitor
Datorită cererii mari pentru unele călătorii, locurile se ocupă destul de repede. În cazul în care nu ai reușit să te înscrii la timp, te pot trece pe lista de așteptare actualizată, urmând să te anunț dacă se retrage cineva. De asemenea, poți rezerva un loc din timp pentru aceeași călătorie de anul viitor, la info@dorinbofan.com sau telefonic la 0740786861. Iar pentru vești legate de călătoriile noi, abonează-te la newsletter.
Powered by SmugMug Log In